Marcu
1
Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu; Așa cum este scris în profeți: Iată, eu trimit pe mesagerul meu înaintea feței tale, care îți va pregăti calea înaintea ta. Vocea unuia care strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, faceți cărările sale drepte. Ioan boteza în pustie și predica botezul pocăinței pentru iertarea păcatelor. Și ieșea la el toată țara Iudeii și cei din Ierusalim și toți au fost botezați de el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele. Și Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă și cu un brâu de piele în jurul mijlocului său și mânca lăcuste și miere sălbatică; Și predica, spunând: După mine vine unul mai puternic decât mine, căruia nu sunt demn să mă aplec să îi dezleg cureaua sandalelor. Eu într-adevăr v-am botezat cu apă, dar el vă va boteza cu Duhul Sfânt. Și s-a întâmplat în acele zile că Isus a venit din Nazaretul Galileii și a fost botezat de Ioan în Iordan. 10 Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschizându-se și Duhul ca un porumbel coborând pe el; 11 Și a venit o voce din cer: Tu ești Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată plăcerea. 12 Și îndată Duhul l-a condus în pustie. 13 Și a fost acolo, în pustie, patruzeci de zile ispitit de Satan; și a fost cu fiarele sălbatice; și îngerii i-au servit. 14 Și după ce Ioan a fost pus în închisoare, Isus a venit în Galileea predicând evanghelia împărăției lui Dumnezeu, 15 Și, spunând: Timpul este împlinit și împărăția lui Dumnezeu este aproape: pocăiți-vă și credeți evanghelia. 16 Și pe când umbla pe lângă marea Galileii, a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui, aruncând un năvod în mare, fiindcă erau pescari. 17 Și Isus le-a spus: Veniți după mine și vă voi face să deveniți pescari de oameni. 18 Și îndată și-au lăsat plasele și l-au urmat. 19 Și mergând puțin mai departe de acolo, a văzut pe Iacov al lui Zebedei și pe Ioan, fratele său; și ei erau în corabie, reparându-și plasele. 20 Și îndată i-a chemat; iar ei au lăsat pe tatăl lor, Zebedei, în corabie, cu servitorii angajați și au mers după el. 21 Și s-au dus în Capernaum; și îndată în sabat, a intrat în sinagogă și îi învăța. 22 Și erau înmărmuriți de doctrina lui; fiindcă îi învăța ca unul care avea autoritate și nu precum scribii. 23 Și în sinagoga lor era un om cu un duh necurat; și el a strigat, 24 Spunând: Lasă-ne; ce avem noi a face cu tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne nimicești? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu. 25 Și Isus l-a mustrat, spunând: Taci și ieși din el. 26 Și după ce duhul necurat l-a scuturat puternic, și a strigat cu voce tare, a ieșit din el. 27 Și toți au fost atât de uimiți, încât se întrebau între ei, spunând: Ce este aceasta? Ce doctrină nouă este aceasta? Căci poruncește cu autoritate chiar duhurilor necurate și ele ascultă de el. 28 Și faima lui s-a răspândit îndată prin toată regiunea, de jur împrejurul Galileii. 29 Și îndată, ieșind din sinagogă, au intrat în casa lui Simon și Andrei, împreună cu Iacov și Ioan. 30 Iar soacra lui Simon zăcea cu febră și îndată i-au vorbit despre ea. 31 Iar el a venit și a luat-o de mână și a ridicat-o; și îndată a lăsat-o febra și ea le-a servit. 32 Și făcându-se seară, când soarele apunea, aduceau la el pe toți cei ce erau bolnavi și pe cei posedați de draci. 33 Și toată cetatea s-a adunat la ușă. 34 Și a vindecat pe mulți ce erau bolnavi de diferite boli; și a scos mulți draci; și nu îi lăsa pe draci să vorbească, pentru că îl cunoșteau. 35 Și de dimineață, s-a sculat cu mult înainte de ziuă, a ieșit și a plecat într-un loc pustiu și s-a rugat acolo. 36 Și Simon și cei ce erau cu el, l-au urmat. 37 Și când l-au găsit, i-au spus: Toți te caută. 38 Iar el le-a spus: Să mergem în satele învecinate ca să predic și acolo; fiindcă pentru aceasta am venit. 39 Și predica în sinagogile lor, prin toată Galileea și scotea draci. 40 Și a venit la el un lepros, implorându-l și îngenunchind înaintea lui și spunându-i: Dacă voiești, mă poți curăți. 41 Iar lui Isus, făcându-i-se milă, și-a întins mâna și l-a atins și i-a spus: Voiesc; fii curățit. 42 Și pe când vorbea, îndată lepra s-a depărtat de la el și a fost curățit. 43 Și i-a poruncit cu strictețe și îndată l-a trimis de acolo; 44 Și i-a spus: Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te, arată-te preotului și oferă pentru curățirea ta lucrurile pe care le-a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei. 45 Dar el a ieșit și a început să vestească mult și să răspândească acest lucru, atât de mult încât Isus nu mai putea să intre pe față în cetate, ci era afară în locuri pustii; și veneau la el din toate părțile.