2
Și din nou a intrat în Capernaum după câteva zile; și s-a auzit că este în casă. Și îndată mulți s-au adunat, încât nu mai era loc să îi încapă, nici măcar în apropierea ușii; și le predica cuvântul. Și au venit la el, aducând un paralitic, purtat de patru oameni. Și cum nu puteau să se apropie de el din cauza mulțimii, au descoperit acoperișul unde era; și după ce l-au spart, au coborât patul pe care zăcea paraliticul. Când Isus a văzut credința lor, i-a spus paraliticului: Fiule, păcatele tale îți sunt iertate. Dar erau unii din scribi, șezând acolo și cugetând în inimile lor, De ce vorbește acesta astfel de blasfemii? Cine poate ierta păcatele, decât numai Dumnezeu? Și Isus, cunoscând îndată în duhul său că ei cugetau așa în ei înșiși, le-a spus: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor a spune paraliticului: Păcatele tale îți sunt iertate, sau a spune: Ridică-te și ia-ți patul și umblă? 10 Dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, (i-a spus paraliticului), 11 Îți spun: Ridică-te și ia-ți patul și du-te acasă. 12 Iar el îndată s-a ridicat și luând patul, a ieșit înaintea tuturor; astfel că toți erau uimiți și îl glorificau pe Dumnezeu, spunând: Nu am văzut niciodată așa ceva. 13 Și a ieșit din nou lângă mare; și toată mulțimea venea la el, iar el îi învăța. 14 Și pe când trecea pe acolo, l-a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la recepția vămii și i-a spus: Urmează-mă. Iar el s-a sculat și l-a urmat. 15 Și s-a întâmplat, pe când Isus ședea la masă în casa lui Levi, că mulți vameși și păcătoși ședeau și ei împreună cu Isus și discipolii lui; fiindcă erau mulți și îl urmau. 16 Și când l-au văzut scribii și fariseii mâncând cu vameșii și păcătoșii, le-au spus discipolilor săi: Cum se face că mănâncă și bea cu vameșii și păcătoșii? 17 Și Isus auzind le-a spus: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci bolnavii. Nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăință. 18 Și discipolii lui Ioan și ai fariseilor obișnuiau să postească; și au venit și i-au spus: De ce discipolii lui Ioan și ai fariseilor postesc, dar discipolii tăi nu postesc? 19 Și Isus le-a spus: Pot însoțitorii mirelui să postească atât timp cât mirele este cu ei? Cât timp îl au pe mire cu ei, nu pot posti. 20 Dar vor veni zilele când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti în acele zile. 21 Și nimeni nu coase un petic de stofă nouă la o haină veche; altfel, bucata cea nouă care umple, ia din cea veche și ruptura se face mai rea. 22 Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul nou sparge burdufurile și vinul este vărsat și burdufurile vor fi distruse; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi. 23 Și s-a întâmplat că mergea în sabat prin lanuri; și discipolii lui, făcându-și drum, au început să smulgă spicele. 24 Și fariseii i-au spus: Iată, de ce fac ei în sabat ce nu este legiuit? 25 Și el le-a spus: Nu ați citit niciodată ce a făcut David, când a avut nevoie și a flămânzit, el și cei care erau cu el? 26 Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar, marele preot și a mâncat pâinile punerii înainte, care nu este legiuit a le mânca decât preoților și a dat și celor ce erau cu el? 27 Și le-a spus: Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru sabat; 28 De aceea Fiul omului este Domn și al sabatului.