52
Mai marelui muzician, „Maschil,” Un psalm al lui David, când Doeg edomitul a venit și a anunțat pe Saul și i-a spus: David a venit la casa lui Ahimelec.
1 De ce te fălești în ticăloșie, viteazule? Bunătatea lui Dumnezeu dăinuiește continuu. 2 Limba ta plănuiește ticăloșii ca un brici ascuțit, lucrând înșelător. 3 Iubești răul mai mult decât binele și minciuna mai mult decât vorbirea dreptății. Selah. 4 Iubești toate cuvintele devoratoare, tu, limbă înșelătoare. 5 Dumnezeu te va nimici în același fel pentru totdeauna, te va duce departe și te va smulge din locuința ta și te va dezrădăcina din țara celor vii. Selah. 6 Cei drepți de asemenea vor vedea și se vor teme și vor râde de el, 7 Iată, acesta este bărbatul care nu a făcut din Dumnezeu puterea lui, ci s-a încrezut în abundența bogățiilor sale și s-a întărit în stricăciunea sa. 8 Dar eu sunt ca un măslin verde în casa lui Dumnezeu; mă încred în mila lui Dumnezeu pentru totdeauna și întotdeauna. 9 Te voi lăuda pentru totdeauna, pentru că ai făcut aceasta, și voi aștepta numele tău, pentru că este bun înaintea sfinților tăi.