1 De aceea și noi, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară atât de ușor, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte! 2 Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.

3 Gândiți-vă bine la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire atât de mare față de Sine, ca să nu obosiți și să nu cădeți de oboseală în sufletele voastre. 4 Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului, 5 și ați uitat îndemnul care vă vorbește ca unor fii:

7 Suferiți spre îndreptarea voastră; Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l mustră tatăl său? 8 Dar dacă sunteți scutiți de mustrare, de care toți au parte, atunci sunteți niște copii nelegitimi, iar nu fii. 9 Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au mustrat și tot le-am dat cinste, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim? 10 Căci ei, într-adevăr, ne mustrau pentru puține zile, așa cum credeau ei că este bine; dar Dumnezeu ne mustră spre folosul nostru, ca să fim părtași sfințeniei Sale. 11 Este adevărat că orice mustrare, pe moment, pare mai degrabă o pricină de întristare, și nu de bucurie; dar mai pe urmă le aduce celor ce au trecut prin școala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii. 12 Întăriți-vă dar mâinile obosite și genunchii slăbănogiți;✡ 13 croiți cărări drepte cu picioarele voastre,✡ pentru ca cel ce șchioapătă să nu iasă din cale, ci mai degrabă să fie vindecat!

14 Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul. 15 Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, să nu dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea. 16 Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc, ca Esau, care pentru o singură mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. 17 Și știți că mai pe urmă, când a dorit să moștenească binecuvântarea, a fost respins; căci n-a mai găsit loc pentru pocăință, măcar că a căutat-o cu lacrimi.

18 Voi nu v-ați apropiat de un munte care se putea atinge și care era cuprins de foc, nici de negură, de întuneric, de furtună, 19 de sunetul de trâmbiță și de glasul care vorbea astfel încât cei ce l-au auzit au rugat să nu li se mai vorbească; 20 pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar și o vită, dacă se va atinge de munte, să fie ucisă cu pietre.”*✡ 21 Și priveliștea aceea era atât de înfricoșătoare, încât Moise a zis: „Sunt îngrozit și tremur!”✡

22 Ci voi v-ați apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare, 23 de adunarea celor întâi născuți care sunt înscriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniți făcuți desăvârșiți, 24 de Isus, Mijlocitorul unui nou legământ,✡ și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât cel al lui Abel.

25 Luați seama să nu-L respingeți pe Cel ce vă vorbește! Căci, dacă n-au scăpat aceia care l-au respins pe cel ce le vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem spatele Celui ce ne vorbește din ceruri! 26 Glasul Lui a zguduit atunci pământul, dar acum a făcut această promisiune: „Voi mai zgudui încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.”✡ 27 Cuvintele acestea, „încă o dată”, arată înlăturarea lucrurilor care pot fi zguduite — adică a lucrurilor făcute — pentru ca să rămână cele ce nu pot fi zguduite. 28 Fiindcă am primit dar o Împărăție care nu se poate clătina, să avem în inimi mulțumire, prin care să-I aducem lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu sfială; 29 căci Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.✡