4
1 Așadar, fiindcă Hristos a suferit în trup pentru noi, înarmați-vă și voi cu același gând! Căci cel ce a suferit în trup a sfârșit-o cu păcatul, 2 pentru ca, în timpul care vă mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiți după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. 3 Destul că în trecut ați făcut voia neamurilor, trăind în destrăbălări, în pofte, în beții, în ospețe fără măsură, în chefuri și în slujiri idolești neîngăduite. 4 De aceea se miră ei că nu alergați împreună cu ei la același potop de destrăbălare, și vă vorbesc de rău. 5 Dar vor da socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii și morții. 6 Căci tocmai în vederea acestui lucru a fost predicată Vestea Bună chiar și celor morți: pentru ca, deși judecați în ce privește trupul, după cum sunt judecați oamenii, să trăiască în ce privește duhul, după cum trăiește Dumnezeu.
7 Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți dar cu mintea întreagă și vegheați în vederea rugăciunii! 8 Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o mulțime de păcate. 9 Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire. 10 Ca niște buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare dintre voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 11 Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava și puterea în vecii vecilor! Amin.
12 Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă pună la încercare, ca și cum vi s-ar întâmpla ceva neobișnuit! 13 Dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de suferințele lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la descoperirea slavei Sale. 14 Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi. De către ei El este hulit, dar de către voi este preamărit. 15 Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș, sau ca hoț, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altora. 16 Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să-L slăvească pe Dumnezeu pentru acest nume. 17 Căci a sosit vremea să înceapă judecata chiar de la casa lui Dumnezeu; și, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Vestea Bună a lui Dumnezeu? 18 „Și, dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și cel păcătos?”✡ 19 Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor, făcând ce este bine.
✡ 4:18 Proverbele 11:31