12
1 De aceea și noi, fiindcă suntem înconjurați de un nor atât de mare de martori, să ne lepădăm de orice greutate și de păcatul care ne încolțește atât de ușor, și să alergăm cu stăruință la cursa care ne este pusă înainte,
2 privind la Isus, autorul și desăvârșitorul credinței, care, pentru bucuria care i-a fost pusă înainte, a îndurat crucea, disprețuind rușinea ei, și a șezut la dreapta tronului lui Dumnezeu.
3 Căci gândiți-vă la El, care a îndurat atâtea împotriviri ale păcătoșilor împotriva lui însuși, ca să nu vă obosiți, să nu vă pierdeți curajul sufletelor voastre.
4 Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, luptând împotriva păcatului.
5 Ați uitat îndemnul care raționează cu voi ca și cu copiii,
“Fiule, nu lua în seamă pedeapsa Domnului,
nici să nu leșinați când sunteți mustrați de el;
6 Căci pe cine iubește Domnul, El îl pedepsește,
și pedepsește orice fiu pe care îl primește.”
7 Pentru că pentru disciplinarea voastră sunteți înduplecați. Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu copiii, căci ce fiu este acela pe care tatăl său nu-l pedepsește?
8 Dar dacă sunteți lipsiți de disciplină, de care toți au fost făcuți părtași, atunci sunteți nelegitimi și nu copii.
9 Mai mult, noi am avut părinți din carnea noastră care să ne pedepsească, și le-am dat respect. Nu ar trebui mult mai degrabă să ne supunem Tatălui spiritelor și să trăim?
10 Căci ei, într-adevăr, pentru câteva zile ne-au disciplinat cum li s-a părut lor bine, dar el pentru folosul nostru, ca să fim părtași la sfințenia lui.
11 Orice pedeapsă pare pentru moment nu veselă, ci dureroasă; dar, după aceea, ea dă roadele pașnice ale neprihănirii celor care au fost instruiți prin ea.
12 De aceea, ridicați mâinile care atârnă și genunchii slabi,
13 și faceți cărări drepte pentru picioarele voastre, ca ceea ce este șchiop să nu fie dislocat, ci mai degrabă să fie vindecat.
14 Urmăriți pacea cu toți oamenii și sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul,
15 privind cu atenție ca nu cumva să fie cineva care să fie lipsit de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să vă tulbure vreo rădăcină de amărăciune care să răsară și mulți să fie spurcați de ea,
16 ca nu cumva să fie vreun desfrânat sau vreun profanator, ca Esau, care și-a vândut dreptul de întâi-născut pentru o masă.
17 Căci știți că și atunci când a dorit ulterior să moștenească binecuvântarea, a fost respins, pentru că nu a găsit loc de răzgândire, deși a căutat-o cu sârguință și cu lacrimi.
18 Căci nu ați venit la un munte care putea fi atins și care ardea cu foc, la negură, întuneric, furtună,
19 la sunetul de trâmbiță și la glasul cuvintelor, pe care cei care le-au auzit rugau să nu li se mai spună nici un cuvânt,
20 căci nu puteau să suporte ceea ce era poruncit: “Dacă un animal se atinge de munte, să fie ucis cu pietre”.
21 Atât de înfricoșătoare era înfățișarea, încât Moise a spus: “Sunt îngrozit și tremur”.
22 Dar voi ați venit la muntele Sionului și la cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul cel ceresc, la mulțimile nenumărate de îngeri,
23 la adunarea de sărbătoare și la adunarea întâilor născuți care sunt înscriși în ceruri, la Dumnezeu, Judecătorul tuturor, la duhurile drepților desăvârșiți,
24 la Isus, mijlocitorul unui legământ nou, și la sângele stropirii, care este mai bun decât cel al lui Abel.
25 Vezi să nu refuzi pe cel ce vorbește. Căci dacă ei nu au scăpat când l-au refuzat pe cel care avertiza pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, care ne întoarcem de la cel care avertizează din ceruri,
26 al cărui glas a zguduit atunci pământul, dar acum a promis: “Încă o dată voi mai zgudui nu numai pământul, ci și cerurile”.
27 Această expresie: “Încă o dată” semnifică îndepărtarea lucrurilor care sunt zguduite, ca și a lucrurilor care au fost făcute, pentru ca cele care nu sunt zguduite să rămână.
28 Prin urmare, primind o Împărăție care nu poate fi zdruncinată, să avem har, prin care să Îi slujim lui Dumnezeu în mod acceptabil, cu reverență și respect,
29 căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.